Schema de ajutor DR-23, de 165 milioane euro, aprobată pentru producători de lactate și alte afaceri

Schema de ajutor de stat denumită „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene”, în valoare totală de aproximativ 165 de milioane de euro, aferentă intervenției DR 23 din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 a fost aprobată.
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 244/2025 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene” a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 676, din 18 iulie 2025, iar anexa care face parte integrantă din acest ordin a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 676 bis.
Schema DR-23 se adresează întreprinderilor care realizează investiții inițiale în active corporale și/sau necorporale, pentru procesarea și marketingul produselor agricole, în regiunile de dezvoltare din România din zone de tip:
- „a” – Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest sau
- „c” – Ilfov (parțial).
Valoarea totală estimată a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 164.929.100 euro contribuție publică, din care 138.750.000 euro fonduri europene și 26.179.100 euro de la bugetul de stat, fără a depăși bugetul mediu anual, echivalent în lei, a 150.000.000 euro.
Schema DR 23 se aplică până la data de 30 iunie 2027, în limita bugetului alocat schemei, urmând ca plățile să fie efectuate până la 31 decembrie 2029.
Scopul și obiectivele schemei DR 23
Scopul acordării sprijinului este de a crește competitivitatea întreprinderilor prin realizarea de produse noi, cu valoare adăugată, fără a afecta însă concurența pe piața internă și comerțul intracomunitar într-o măsură contrară interesului comun.
Necesitatea sprijinului și contribuția la dezvoltarea regională au în vedere sprijinirea realizării de investiții inițiale în active corporale și necorporale pentru procesarea de produse agricole prevăzute în Tratatul privind funcționarea UE, în vederea obținerii de produse neagricole și marketingului acestora.
Obiectivul general al schemei DR-23 vizează îmbunătățirea nivelului de performanță al întreprinderilor, prin creșterea competitivității întreprinderilor care realizează investiții în domeniile de intervenții eligibile.
Obiectivele specifice ale schemei vizează:
- introducerea de noi tehnologii și procedee pentru obținerea de produse neagricole noi sau de o calitate superioară și deschiderea de noi piețe interne, în special în contextul echilibrării balanței comerciale și dezvoltării sustenabile a sectorului alimentar;
- creșterea calității produselor obținute, a siguranței alimentare și obținerea de noi produse competitive, cu impact economic asupra procesării ulterioare în întreprinderi, cu asigurarea standardelor sanitar-veterinare și de siguranță alimentară.
Domenii eligibile
Printre domeniile de activitate eligibile în cadrul intervenției DR-23 pentru care se acordă sprijin pentru investiții inițiale întreprinderilor, se regăsesc:
- Fabricarea produselor lactate – grupa/clasa CAEN 105;
- Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și a produselor din amidon – grupa/clasa CAEN 106;
- Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase – grupa/clasa CAEN 107;
- Fabricarea altor produse alimentare – grupa/clasa CAEN 108;
- Fabricarea băuturilor – grupa/clasa CAEN 110.
Modalitatea de acordare a ajutorului de stat
În cadrul schemei DR-23 se acordă ajutor de stat regional pentru investiții sub formă de grant, cu finanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și bugetul de stat, în conformitate cu prevederile fișei tehnice a intervenției DR-23 din PS 2023-2027 constând în rambursarea costurilor eligibile efectiv suportate de către beneficiar.
Plata efectivă a ajutorului se efectuează eșalonat, în tranșe conform etapelor de execuție, în urma prezentării de către beneficiar a cererilor de plată și a documentelor justificative de plată, prevăzute în procedurile specifice ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Plata ajutorului către beneficiarii schemei se poate face până la 31 decembrie 2029. Ajutoarele vor fi actualizate la valoarea lor în momentul în care sunt acordate, iar costurile eligibile se actualizează la valoarea lor în momentul acordării.
Pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, beneficiarii sprijinului acordat prin această schemă pot obține fonduri în avans în procent de maximum 50%, după semnarea contractului.
Sprijinul acordat pentru proiectele de investiții se limitează la un proiect per intervenție, dar nu mai mult de două proiecte pe intervenții distincte per beneficiar sau trei proiecte pe intervenții distincte per beneficiar, dacă unul dintre acestea vizează intervenția DR-19 – Investiții neproductive la nivel de fermă, cu respectarea condițiilor aferente.
Bugetul alocat schemei DR 23
Valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, angajată pe durata de aplicare a acesteia, este echivalentul în lei a 164.929.100 euro contribuție publică, din care FEADR 138.750.000 euro și buget de stat estimat 26.179.100 euro, fără a depăși bugetul mediu anual, echivalent în lei, a 150.000.000 euro.
Sprijinul public nerambursabil se compune din:
- 85% contribuție europeană – FEADR și 15% contribuție națională de la bugetul de stat pentru regiunile de dezvoltare ale României, cu excepția regiunii București-Ilfov;
- 43% contribuție europeană – FEADR și 57% contribuție națională de la bugetul de stat pentru regiunea București-Ilfov.
Contribuția europeană și contribuția națională de la bugetul de stat pot fi revizuite în funcție de modificările PS 2023-2027, care se aprobă de Comisia Europeană.
Numărul estimat al întreprinderilor care vor beneficia de sprijin financiar în cadrul prezentei scheme este de maxim 130.
Sprijinul acordat prin această intervenție va contribui la dezvoltarea/modernizarea/retehnologizarea industriei alimentare în mod sustenabil, precum și la dezvoltarea unui sector alimentar durabil.
Sursa foto: pexels.com