AFIR a prelungit sesiunea rambursării primelor de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor pentru submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.
Fermierii pot depune cererile de finanțare a proiectelor pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” până la data de 4 noiembrie 2024, ora 16:00.
Alocarea financiară pentru submăsura 17.1 este de 30.416.346 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de potențialii beneficiari, astfel încât să poată beneficia de finanțare toate cererile declarate eligibile.
Până în prezent s-au depus peste 6.100 cereri de finanțare în valoare de 23,4 milioane de euro, conform informațiilor publicate de AFIR.
Depunerea cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 se face on-line, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului. Solicitantul de finanțare trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în Ghidul Solicitantului aferent acestei submăsuri.
Beneficiarii eligibili pentru această submăsură:
✅ Fermieri activi, organizați ca persoană fizică sau juridică română;
Condiții minime de eligibilitate:
✅ să fie fermier activ;
✅ să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscuri prevăzute de submăsură și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract;
✅ să utilizeze terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin) și/sau să dețină, să crească sau să exploateze animalele;
✅ să încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură / pentru întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației; în cazul plantațiilor pomicole / viticole se va asigura întreaga suprafață plantată cu aceeași specie;
✅ să nu creeze condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în orice etapă de acordare a sprijinului.
În această sesiune se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), precum și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).
Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.
Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare - Detalii și Anexe sM 17.1.
Sursa foto: pexels.com