Achiziția de animale, eligibilă prin fonduri europene, va putea contribui la modernizarea fermelor zootehnice
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), care presupune creșterea flexibilității și eficienței intervențiilor destinate fermierilor.
Unul dintre elementele cuprinse în pachet este extinderea eligibilității investițiilor finanțate prin fonduri europene, care va permite și achiziția de animale în cadrul Planurilor Strategice PAC. Această măsură a fost promovată de România la nivelul Consiliului de Miniștri ai Agriculturii de la Bruxelles.
„Fermierii români au nevoie de sprijin real pentru a-și dezvolta efectivele și a crește competitivitatea fermelor. De aceea, am propus la Bruxelles ca achiziția de animale să devină eligibilă prin Planul Național Strategic, iar această propunere a fost acceptată la nivel european. Este o decizie corectă și echitabilă, care răspunde nevoilor reale din zootehnie și va permite tinerilor fermieri să își dezvolte fermele cu finanțare europeană", a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu.
Statele membre vor putea sprijini investițiile în reproducție, genetică și modernizarea fermelor zootehnice, asigurând, în același timp, trasabilitatea și bunăstarea animalelor.
Acordul provizoriu la nivel european urmează să fie adoptat formal de către Consiliul UE și Parlamentul European în perioada următoare. Ulterior, aceste prevederi vor fi integrate în regulamentele aplicabile pentru perioada de programare 2023–2027.
MADR transmite că va adapta, în consecință, intervențiile din Planul Național Strategic pentru a oferi fermierilor români posibilitatea de a accesa sprijin financiar pentru achiziția de animale.
Sursa foto: unsplash.com




